Terapia educaţională complexă şi integrată

Terapia educaţională complexă şi integrată se bazează pe un curriculum structurat pe patru arii de dezvoltare:
- aria de dezvoltare fizică
- aria de dezvoltare perceptivă
- aria de dezvoltare intelectuală
- aria de dezvoltare personală şi socială
Obiectivele şi componentele constitutive ale ariilor curriculare sunt completate sau adaptate în funcţie de particularităţile copiilor şi de nivelul lor de şcolarizare.

Domeniile terapiei cognitive sunt:
- terapia cognitivă - vine în sprijinul activităţilor educative realizate de copil împreună cu profesorul psihopedagog, pentru completarea acestora şi consolidarea lor (activităţi de învăţare)
- terapia ocupaţională - are ca scop formarea unor deprinderi adaptative care-i permit copilului să-şi satisfacă nevoile personale şi să răspundă cerinţelor mediului (colaj, modelare plastilină, diverse produse finite: decoraţiuni, felicitări); include şi meloterapia
- abilitarea manuală - aceste activităţi au ca scop formarea şi dezvoltarea deprinderilor motrice şi sunt activităţi premergătoare pentru muncă (exerciţii grafice, împletituri, ţesut, cusut, tăiere cu foarfeca, etc.)
- ludoterapia - vine în sprijinul socializării copilului, îi dezvoltă spiritul de echipă, comunicativitatea, spiritul creator şi îl responsabilizează (diverse jocuri)
- formarea autonomiei personale - vizează formarea capacităţii copilului de a se conduce cât se poate de independent (igienă personală, reguli de conduită, etc.)
- socializarea - are scopul de a pregăti copiii pentru integrarea optimă în viaţa socială şi familială (norme de comportare, obişnuirea cu spaţiul clasei, şcolii, împrejurimile şi cadrul social larg, vizite, excursii, etc.)

» Oferta

   
 
    Copyright 2005-2010 Şcoala Specială Transilvania